Povesti de succes
Informaţii de interes public
- Un ultim omagiu pentru dr. Mihaela Enescu
- Anunt atribuire servicii informare si publicitate
- Informatii statistice
- Structură Organizatorică
- Contract CASB
- Consiliul Consultativ
- Decizia de aprobare a consiliu consultativ
- Declarații de avere
- Bugetul de venituri și cheltuieli 2010
- Bugetul de venituri și cheltuieli 2009
- Contracte de achiziții (2009)
- Venituri Salariale
- Invitatie de participare pentru servicii de publicitate
- Anulare invitatie de participare
- Invitatie de participare pentru servicii de informare si publicitate
Siteuri partenere
PoveÅŸti de success - VIAÅ¢A SE MÄ‚SOARÄ‚ ÃŽN SECUNDE
Andreea abia împlinise un an când secundele vieţii ei au început să curgă mult mai repede decât în mod normal.
Era afectată de o boală gravă, al cărei nume oamenii îl rostesc mai mult în şoaptă, cu teamă: leucemie. Suna capital şi definitiv. Suna dezarmant şi crud, mai ales pentru un copilaş atât de mic.
În doar două, trei săptămâni această boală malignă generalizată a muşcat din trupuşorul fetiţei şi i-a accelerat clipele vieţii.
Tratamentul s-a instituit rapid, într-o clinică specializată şi totuşi au apărut fenomene grave şi complicaţii ale bolii care atacase o mulţime de ţesuturi.
Copila a fost adusă în spitalul nostru în stare critică. Era genul acela de situaţie în care chiar şi cei mai puternici dintre noi se întristează şi îşi pierd speranţa... Şi totuşi...
Nu pot să vă povestesc cât de dură şi de complicată a fost lupta pentru supravieţuirea Andreei, lupta dusă atât de micuţul trupuşor măcinat de boală, cât şi de noi toţi (în astfel de cazuri implicarea echipelor medicale este totală şi interdisciplinară - terapie intensivă, Chirurgie, Chirurgie Plastică, pediatri, laborator, Imagistică, Psiholog, Nutriţionist, Asistent social).
Un şir lung de jucării de pluş de toate culorile, pe pervaz şi fulgi mari de zăpadă. Zăpada e ceva ce Andreea nu a cunoscut încă, pentru că fiind bolnavioară şi plimbându-se cu căruciorul între sala de operaţii, terapie intensivă şi salonul unde o aşteptau mama şi tata... ea nu a putut să simtă cum se topeşte un fulg de zăpadă când îl strângi în palmă.
A fost o luptă de 4 luni, cu numeroase operaţii, tratamente, investigaţii. Cu zile bune şi zile grele.
Pentru noi, oamenii mari din preajma Andreei, clipele treceau greu, apăsător. Boala aceea care îi accelera clipele... nu a mai revenit. Fetiţa a crescut şi a reînvăţat să zâmbească.
Astăzi Andreea a plecat din spital, împreună cu mama ei şi cu toate jucăriile ei colorate, către un spital de hematologie unde urmează să se continue tratamentul. La plecare fetiţa a privit înapoi către noi toţi şi ne-a făcut un semn cu mânuţa.
Afara a început din nou să ningă.
